
La IBPE, credem că adevărata excelență în afaceri nu este despre a fi cea mai mare companie sau despre a avea cea mai nouă și mai elegantă tehnologie, sau despre a îmbrătișa cea mai scumpă metodologie. Noi credem ca Excelența este despre a crește și a dezvolta în mod constant compania și oamenii pentru a putea face față oricaror provocări cu claritate, prin colaborare și punând accent pe a crea valoare pentru oameni.
Călătoria noastră a început cu cuvintele simple ale unui copil pentru părinții săi:
„Nu-i așa când veti avea bani, îmi veți cumpăra o banană?!”
Si atunci ne-am gândit că afacerile reprezintă un instrument pentru fericire și o viață mai bună. In acest sens ne-am gândit să aducem fericire oamenilor oferind știintă, expertiză și putere afacerilor să crească, să se dezvolte și să prospere indiferent de provocări.

Am văzut multe organizații care își doresc să își atingă potențialul și chiar să îl depăsească, însă nu reușesc întrucat se lovesc de multe provocări și multe bariere. De cele mai multe ori, nu există o hartă care să îi ajute să facă această călătorie. Pornesc pe cărări bătute și se confruntă cu aceleași probleme. Sau pornesc pe cărări noi și este și mai greu. Sunt companii care au crescut de la o idee antreprenorială, însă nu s-au gandit sau nu au avut timp niciodată să documenteze procesele existente sau să identifice zonele în care eficienta este scăzută. In general, companiile/angajatii sunt atât de concentrati pentru a îndeplini cerințele finale, încât nu mai au timp să se gândească la posibilitatea de a înlocui munca grea cu una mai ușoara și instrumente inteligente.
Am văzut multe companii cu un viitor extraordinar, dar care au ajuns să își declare insolvența pentru motivele descrise anterior. Am văzut companii cu un viitor promițător, dar care au ajuns să se lupte în fiecare zi, și manageri și angajați deopotrivă obosiți de atatea probleme pe care le rezolvă în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, extenuati și la un pas de a renunța.
Astfel am decis să facem noi o diferență, oferind afacerilor cunostințe de specialitate, expertiză și soluții personalizate concepute nu doar pentru a rezolva problemele, dar și pentru a ajuta în activitățile zilnice si a le oferi posibilitatea să răspundă în funcție de provocări și să construiască succes de durată sustenabil.
Am început prin a ne concentra pe ceea ce contează cu adevărat: oamenii si conexiunea umană. Nu oferim doar servicii. Noi creăm parteneriate. Nu suntem traineri, nu suntem consultanți și nu suntem auditori. Noi lucrăm împreună cu echipele partenerilor noștri. Am înțeles de multă vreme că Excelența nu este o destinație, ci este o călătorie de durată. Obișnuim să spunem că dacă vrei să mergi repede, atunci trebuie să mergi singur. Insă dacă vrei să ajungi departe, atunci ai nevoie de un partener care să completeze și să dea mai multă putere și mai multă fortă echipei tale. Ai nevoie de parteneri de încredere care să te ajute în această călătorie de durată. IBPE este despre a aduce împreună oameni să colaboreze, să conteste status quo-ul și pentru a obține mult mai mult decât au crezut că este posibil.
Pe măsură ce vom crește, misiunea noastră va rămâne aceeași: să ajutăm companiile să-și elibereze și să își atingă întregul potențial printr-o combinație de gândire strategică, soluții si instrumente inovatoare și angajament neclintit pentru calitate. Noi nu aplicăm o abordare universal valabilă, întrucat noi știm că fiecare companie este unică. Nu promitem soluții minune, pentru că stim că nu există. Tocmai de aceea, vrem să cunoastem și să înțelegem afacerea, întelegem provocările specifice, astfel încât să putem veni cu cea mai bună soluție care conduce la rezultate. Fie că este vorba despre eficientizarea operațiunilor, introducerea de noi tehnologii sau crearea de strategii de creștere, suntem acolo la fiecare pas.
Angajamentul nostru față de excelență înseamnă că depășim întotdeauna granițele gandirii traditionale, sa rămânem întotdeauna deasupra curbei de învățare și să ne adaptăm la peisajul în continuă schimbare al afacerilor. Nu este vorba doar de cifre, ci despre viețile oamenilor pe care le influențăm, de comunitățile pe care le atingem și de relațiile de durată pe care le construim pe parcurs.
Am pornit la drum cu gândul să fim un partener de încredere atât pentru companii mari cât și pentru companii mici. Fiecare poveste de succes la crearea căreia contribuim ne întărește convingerea că, cu o mentalitate adecvată, prin leadership și colaborare orice afacere poate atinge succesul. Noi nu doar ajutăm companiile să se dezvolte; le ajutăm să evolueze, să inoveze și să fie conduse de un scop.